Servicii pentru persoane
Formare, orientare și dezvoltare profesională
Formare profesională continuă
Organizăm cursuri și programe de formare profesională continuă, în format față în față și online, pentru adulți care vor să își dezvolte competențele sau să își consolideze traseul profesional. Oferta include programe în domenii precum: competențe transversale, comunicare, management, educație civică, dezvoltare personală.
Cursuri autorizate și programe specializate
Punem la dispoziția beneficiarilor cursuri autorizate (ex. Formator, Consilier pentru dezvoltare personală, Consilier orientare privind cariera, Evaluator în sistemul formării profesionale continue, Evaluator proiecte etc.), utile persoanelor care doresc să își asume noi roluri profesionale sau să își diversifice competențele.
Managementul carierei și orientare profesională
Prin programe precum „Eu și cariera mea”, sprijinim participanții să își clarifice obiectivele profesionale, să își evalueze resursele și să își construiască un plan de carieră realist și satisfăcător.
Evaluarea competențelor
Organizăm activități de evaluare și atestare a competențelor dobândite nonformal și informal, astfel încât experiența acumulată să poată fi recunoscută și valorificată oficial.
Servicii pentru organizații, instituții și comunități
Formare pentru echipe, consultanță și proiecte europene
Programe de formare pentru personalul din instituții publice și private
Determinăm nevoile de formare ale angajaților și construim programe adaptate instituțiilor: management educațional, management de proiect, resurse umane, marketing, competențe digitale, educație civică, antreprenoriat etc.
Consultanță pentru dezvoltare instituțională
Oferim consultanță și asistență de specialitate pentru îmbunătățirea managementului și a dezvoltării organizaționale: structură, procese, resurse umane, strategii de formare și de carieră.